02 Jun
02Jun

O dată cu relansarea site-ului nostru, am început să realizăm și alte proiecte, care le aveam doar în planning, dar încă nu au ajuns să se concretizeze.

Cu această ocazie, avem plăcerea de a vă prezenta proiectul "România caută Campioni" prin care ne dorim să prezentăm tinerii noștri campioni, indiferent dacă aceștia câștigă trofee sau nu, însă prin implicarea și munca depusă pe plan profesional, sportiv sau artistic, devin un model în viață. Unii chiar de la vârste fragede.

Noi îi recunoaștem ca și Campioni. O merită.

Suntem abia la început, dar proiectul se va dezvolta din ce în ce mai frumos. Primul episod, unde l-am avut ca și invitat pe Alex Săndulescu, a fost montat în 24 de ore, din care 4 ore au fost de somn , și sperăm să fie la nivelul așteptărilor voastre.

Așteptăm cu deosebit interes impresiile voastre și să urmăriți pe viitor și alte interviuri.

Comentarii
* E-mailul nu va fi publicat pe site.